Backstage
Menu
tehnici
Despre atacuri
În principiu, toate procedeele de Aikido se pot folosi, ca răspuns la orice fel de atac, fie el prindere, lovitură, din faţă sau din spate, atacuri executate de o persoană sau mai multe, cu sau fără arme. La începutul pregătirii, practicanţii vor invăţa procedeele folosindu-se acele atacuri care favorizează asimilarea mai uşoară a tehnicilor. Este de preferat ca practicanţii să execute cu precădere procedeele la atacuri de tip lovitură, pentru că aceste atacuri sunt mult mai puternice şi sunt mai apropiate de realitatea unei lupte. În felul acesta un Aikidoka (practicant de Aikido) poate înţelege în mod direct (e drept că uneori prea direct), ce înseamnă un atac adevărat. Primul lucru care va trebui învăţat de începători este executarea corectă a loviturilor, şi în general a oricărui fel de atac, pentru că nefiind nevoiţi să lupte, oamenii au pierdut abilitatea de a o face. Atacurile pot fi extrem de variate, astfel că pentru simplificarea studiului ne vom limita la atacurile de bază, cele care au cea mai mare frecvenţă în luptă. În timpul antrenamentelor de pregătire, instructorii vor trebui să organizeze procesul didactic respectând următoarele idei:
1. de la atacuri simple la cele complicate
2. de la atacuri uşoare la cele puternice
3. de la prinderi la lovituri cu braţele, apoi cu picioarele şi în final cu arme
4. de la atacul punctual al unui partener la atacurile continue ale aceluiaşi partener, apoi la atacurile secvenţiale ale mai multor parteneri, continuând cu atacurile simultane ale mai multor parteneri.
1. de la atacuri simple la cele complicate
2. de la atacuri uşoare la cele puternice
3. de la prinderi la lovituri cu braţele, apoi cu picioarele şi în final cu arme
4. de la atacul punctual al unui partener la atacurile continue ale aceluiaşi partener, apoi la atacurile secvenţiale ale mai multor parteneri, continuând cu atacurile simultane ale mai multor parteneri.
Clasificarea procedeelor
Există mii de variante ale procedeelor de Aikido, determinate de tipul atacului, de tipul procedeului, pe stânga sau dreapta, din faţă sau din spate, funcţie de prezenţa sau lipsa unei arme, de numărul agresorilor, de condiţiile în care se desfăşoară lupta, etc. Dacă eşti un bun practicant de Aikido şi ai suficientă experienţă, atunci nu contează câte procedee ştii, pentru că ştii AIKIDO. Iată în continuare câteva moduri de clasificare a procedeelor de Aikido:
DUPĂ DIRECŢIA ATACULUI:
MAE WAZA– atac din faţă
USHIRO WAZA– atac din spate
DUPĂ POZIŢIA PARTENERILOR:
TACHI WAZA – amândoi partenerii sunt în picaoare
HANMI HANTACHI WAZA – UKE este în picioare, NAGE este în genunchi
SUWARI WAZA – amândoi partenerii sunt în genunchi
DUPĂ FELUL PROCEDEELOR:
KATAME WAZA – tehnici de fixare
NAGE WAZA – tehnici de proiectare (aruncare)
ATEMI WAZA – tehnici de lovire
DUPĂ FELUL ATACULUI:
TE WAZA – procedee în care atacul se face fără arme
BUKI WAZA – procedee în care atacul se face cu arme
DUPĂ ARMA FOLOSITĂ ÎN ATAC :
TANTO TORI – atac cu cuţit (Tanto)
TACHI TORI – atac cu Boken sau Katana
JO TORI – atac cu baston (Jo)
TESSEN TORI – atac cu evantaiul de luptă (Tessen)
TAMBO TORI – atac cu bastonul scurt (Tambo)
DUPĂ ARMA FOLOSITĂ ÎN APĂRARE:
TANTO SABAKI – apărare folosind cuţitul
TACHI SABAKI – apărare cu Boken, Katana
JO SABAKI – apărare cu bastonul
TESSEN SABAKI – apărare cu eventaiul de luptă
TAMBO SABAKI – apărare cu bastonul scurt
Tehnicile de Aikido sunt împărţite în diferite categorii doar din raţiuni didactice, pentru simplificarea lucrurilor, iar Katame Waza, Nage Waza sau Atemi Waza sunt doar modalităţi diferite de execuţie ale principiilor din Aikido. Iată, în continuare, lista procedeelor studiate curent în Dojo-urile de Aikido. Aceste procedeele sunt numite procedee de bază şi cunoaşterea lor este necesară pentru obţinerea centurii negre în aproximativ 2-3 ani.
DUPĂ DIRECŢIA ATACULUI:
MAE WAZA– atac din faţă
USHIRO WAZA– atac din spate
DUPĂ POZIŢIA PARTENERILOR:
TACHI WAZA – amândoi partenerii sunt în picaoare
HANMI HANTACHI WAZA – UKE este în picioare, NAGE este în genunchi
SUWARI WAZA – amândoi partenerii sunt în genunchi
DUPĂ FELUL PROCEDEELOR:
KATAME WAZA – tehnici de fixare
NAGE WAZA – tehnici de proiectare (aruncare)
ATEMI WAZA – tehnici de lovire
DUPĂ FELUL ATACULUI:
TE WAZA – procedee în care atacul se face fără arme
BUKI WAZA – procedee în care atacul se face cu arme
DUPĂ ARMA FOLOSITĂ ÎN ATAC :
TANTO TORI – atac cu cuţit (Tanto)
TACHI TORI – atac cu Boken sau Katana
JO TORI – atac cu baston (Jo)
TESSEN TORI – atac cu evantaiul de luptă (Tessen)
TAMBO TORI – atac cu bastonul scurt (Tambo)
DUPĂ ARMA FOLOSITĂ ÎN APĂRARE:
TANTO SABAKI – apărare folosind cuţitul
TACHI SABAKI – apărare cu Boken, Katana
JO SABAKI – apărare cu bastonul
TESSEN SABAKI – apărare cu eventaiul de luptă
TAMBO SABAKI – apărare cu bastonul scurt
Tehnicile de Aikido sunt împărţite în diferite categorii doar din raţiuni didactice, pentru simplificarea lucrurilor, iar Katame Waza, Nage Waza sau Atemi Waza sunt doar modalităţi diferite de execuţie ale principiilor din Aikido. Iată, în continuare, lista procedeelor studiate curent în Dojo-urile de Aikido. Aceste procedeele sunt numite procedee de bază şi cunoaşterea lor este necesară pentru obţinerea centurii negre în aproximativ 2-3 ani.
KATAME WAZA – Procedee de fixare
Acest grup cuprinde principalele tehnici pe care le poate utiliza Nage petru a întâmpina atacul lui Uke, şi pentru a-l imobiliza şi controla. Subliniez faptul că acest control al adversarului se petrece la sol, de regulă cu Uke în poziţie culcat cu faţa în jos. Această poziţie a lui Uke ne fereşte într-o oarecare măsură de un posibil atac din partea lui Uke şi îi îngrădeşte considerabil posibilităţile de mişcare şi reacţie. Controlul şi imobilizarea la sol se face folosind o anumită tehnică articulară, care, în cazul în care Uke nu se supune controlului, îi provoacă acestuia durere. Insistenţa lui Uke de a nu se supune controlului poate provoca fractura membrelor sale. Iată principalele procedee de fixare:
1. UDE OSAE (IKKYO - primul principiu) – fixare cu pârghie asupra cotului
2. KOTE MAWASHI (NIKYO - principiul 2) – fixare cu pârghie şi rotirea braţului
3. KOTE HINERI (SANKYO - principiul 3) – fixare cu pârghie şi rotirea mâinii
4. TEKUBI OSAE (YONKIO - principiul 4) – fixare cu pârghie şi apăsarea braţului
5. UDE NOBASHI (GOKYO - principiul 5) – fixare cu cheie de braţ
6. HIJI KIME OSAE – fixare cu forţarea cotului de sus în jos
1. UDE OSAE (IKKYO - primul principiu) – fixare cu pârghie asupra cotului
2. KOTE MAWASHI (NIKYO - principiul 2) – fixare cu pârghie şi rotirea braţului
3. KOTE HINERI (SANKYO - principiul 3) – fixare cu pârghie şi rotirea mâinii
4. TEKUBI OSAE (YONKIO - principiul 4) – fixare cu pârghie şi apăsarea braţului
5. UDE NOBASHI (GOKYO - principiul 5) – fixare cu cheie de braţ
6. HIJI KIME OSAE – fixare cu forţarea cotului de sus în jos
NAGE WAZA-Procedee de aruncare (Proiectări)
Acest grup cuprinde un numar convenţional de tehnici de bază a căror scop este eschivarea atacului lui Uke, dezechilibrarea şi proiectarea sa la sol.
Proiectarea poate provoca contactul lui Uke cu solul într-o poziţie necontrolată şi cu mare viteză de impact, ceea ce se poate solda cu scoaterea lui din luptă. Cu toate că despre Aikido se spune că este o arta a blândeţii, realitatea este că dacă nu ştii sau nu eşti pregătit să cazi, execuţia unui procedeu de aruncare te poate răni serios, sau poate provoca chiar moartea. Iată cele mai frecvente proiectări:
1. SHIHO NAGE – aruncare în 4 direcţii
2. IRIMI NAGE – aruncare prin intrare
3. SOKUMEN IRIMI NAGE – aruncare prin intrarea laterală
4. KAITEN NAGE – aruncare în roată
5. UDE KIME NAGE – aruncare prin forţarea cotului de jos în sus
6. KOTE GAESHI – aruncare prin rotirea în afară a încheieturii mâinii
7.TENCHI NAGE – aruncare prin acţiunea cer-pământ
8. KOSHI NAGE – aruncare peste şold
9. JUJI GARAMI – aruncare cu braţele în cruce
10. AIKI OTOSHI – aruncare prin pârghie asupra picioarelor
11. SUMI OTOSHI – aruncare oblică (în colţ)
12. KOKYU NAGE – aruncare prin forţa respiraţiei
Proiectarea poate provoca contactul lui Uke cu solul într-o poziţie necontrolată şi cu mare viteză de impact, ceea ce se poate solda cu scoaterea lui din luptă. Cu toate că despre Aikido se spune că este o arta a blândeţii, realitatea este că dacă nu ştii sau nu eşti pregătit să cazi, execuţia unui procedeu de aruncare te poate răni serios, sau poate provoca chiar moartea. Iată cele mai frecvente proiectări:
1. SHIHO NAGE – aruncare în 4 direcţii
2. IRIMI NAGE – aruncare prin intrare
3. SOKUMEN IRIMI NAGE – aruncare prin intrarea laterală
4. KAITEN NAGE – aruncare în roată
5. UDE KIME NAGE – aruncare prin forţarea cotului de jos în sus
6. KOTE GAESHI – aruncare prin rotirea în afară a încheieturii mâinii
7.TENCHI NAGE – aruncare prin acţiunea cer-pământ
8. KOSHI NAGE – aruncare peste şold
9. JUJI GARAMI – aruncare cu braţele în cruce
10. AIKI OTOSHI – aruncare prin pârghie asupra picioarelor
11. SUMI OTOSHI – aruncare oblică (în colţ)
12. KOKYU NAGE – aruncare prin forţa respiraţiei
Despre luptă
În timpul unei lupte, agresorul ne poate ataca cu armele corpului său (mâini, picioare, cap, etc.) şi deci trebuie să fim capabili să executăm tehnici de Aikido care să anihileze aceste atacuri, tehnici în care va trebui să ne folosim eficient, nu numai propriul nostru corp, ci şi de al agresorului. Din cauza vieţii civilizate, oamenii pierd calităţile instinctive de a se feri de necazuri şi lovituri. În timpul antrenamentului practicanţii sunt deseori loviţi fără a încerca să se ferească sau să se apere, pentru că nu le vine să creadă că ar putea fi loviţi cu adevărat. Lipsa de mişcare, nepracticarea sporturilor, respiraţia incorectă, fumatul, băuturile alcoolice în exces, şi o viaţă petrecută pe scaun fac din cei mai mulţi dintre noi victime sigure ale oricărui fel de agresiune. Pentru a învăţa Aikido este nevoie ca fiecare practicant, pe rând, să fie NAGE (cel ce se apără) şi UKE (cel ce atacă), adică să se apere şi să atace. Aikido este o artă marţială, deci o metodă de luptă şi în mod evident, antrenamentul de Aikido trebuie privit din această perspectivă. Nu poţi evita lupta, nu o poţi controla dacă nu ştii să lupţi, şi dacă nu înţelegi legile ce o guvernează. Mulţi oameni, când vorbesc despre luptă, se gândesc în primul rând la atac. Ei consideră că a avea îndemânarea şi forţa necesare unui atac puternic şi rapid este suficient, şi de cele mai multe ori nu se gândesc la ce se poate întâmpla dacă dau peste un agresor mai puternic. A practica o artă marţială presupune un antrenament complex ce ia în consideraţie ambele componente ale luptei, atac şi apărare. Din această perspectivă, evoluţia firească a unui practicant de Aikido poate fi împărţită în următoarele etape:
1. dobîndirea instinctelor naturale de apărare: 6 luni -1 an
2. dezvoltarea capacităţilor fizice şi psihice necesare luptei: 1-2 ani
3. invăţarea tehnicilor de Aikido: 5-8 ani
4. înţelegerea filozofiei luptei şi acceptarea ideii că poţi fi înfrânt: 7-12 ani
5. detaşarea fizică şi psihică: 5-10 ani sau niciodată
Până la nivelul centurii negre – 1 Dan, practicantul va trebui să exerseze cu precădere variantele pozitive ale procedeelor pentru că formele pozitive permit practicantului să se confrunte direct cu atacul, să-şi dezvolte capacităţile fizice şi să capete înţelegerea luptei. Execuţia tehnicilor de Aikido în forma pozitivă dezvoltă calităţile fizice, capacitatea de efort, contribuie în mod direct la imbunătăţirea respiraţiei şi asigură controlul şi dozarea corectă a efortului. Toate acestea conduc la un corp sănătos, obişnuit cu rigorile antrenamentului.
1. dobîndirea instinctelor naturale de apărare: 6 luni -1 an
2. dezvoltarea capacităţilor fizice şi psihice necesare luptei: 1-2 ani
3. invăţarea tehnicilor de Aikido: 5-8 ani
4. înţelegerea filozofiei luptei şi acceptarea ideii că poţi fi înfrânt: 7-12 ani
5. detaşarea fizică şi psihică: 5-10 ani sau niciodată
Până la nivelul centurii negre – 1 Dan, practicantul va trebui să exerseze cu precădere variantele pozitive ale procedeelor pentru că formele pozitive permit practicantului să se confrunte direct cu atacul, să-şi dezvolte capacităţile fizice şi să capete înţelegerea luptei. Execuţia tehnicilor de Aikido în forma pozitivă dezvoltă calităţile fizice, capacitatea de efort, contribuie în mod direct la imbunătăţirea respiraţiei şi asigură controlul şi dozarea corectă a efortului. Toate acestea conduc la un corp sănătos, obişnuit cu rigorile antrenamentului.
Recomandări generale
1. Nu lucra cu muşchii încordaţi. Dacă stau tot timpul încordat, muşchii mei vor obosi, voi consuma inutil energie şi nu voi fi capabil de un efort considerabil atunci când este nevoie. Execuţia procedeelor de Aikido având corpul încordat, strică echilibrul şi reduce supleţea şi elasticitatea atât de necesare în Aikido.
2. Este de preferat să te aperi din poziţia Gyaku Kamae cu piciorul şi mâna dreaptă în faţă. Recomand poziţia Gyaku Kamae, pentru că aceasta este poziţia favorabilă pentru execuţia tehnicilor de baston şi cuţit, şi cu partea dreaptă înainte pentru că aceasta este poziţia favorabilă pentru execuţia tehnicilor de boken şi sabie. În felul acesta vom adopta o poziţie care corespunde, în mare măsură, execuţiei convenabile a tuturor tehnicilor de Aikido, cu sau fără arme. Aceasta este doar o recomandare personala.
3. Poţi determina în mare măsură momentul atacului partenerului dacă simulezi o lovitură asupra lui Uke. Când atacul agresorului este iminent, pot simula o lovitură către faţa sau corpul acestuia, obligându-l să reacţioneze cu o mişcare de apărare. În 99 % din cazuri această mişcare de apărare este făcută cu mâna, în mod instinctiv, şi asta imi va permite să execut rapid un procedeu folosind mâna respectivă.
4. Obişnueşte-te să lucrezi cu arme. Lucrul cu armele, obiecte neînsufleţite, care trebuie să se integreze cu corpul nostru, dezvoltă îndemânarea de manevră, creşte precizia loviturilor şi controlul prizelor, conducând în final la abilitatea de a utiliza armele ca nişte prelungiri ale braţelor. Această îndemânare de a manevra armele face ca atunci când este nevoie, să pot folosi cu succes orice obiect din jurul meu ca armă. Antrenamentul cu arme dezvoltă KI-ul pentru că el trebuie extins de la mâinile mele la capătul armelor mele.
5. Nu privi la mâinile şi picioarele agresorului, la ochii sau la armele sale. Uită-te la el în ansamblu, fără a-ţi fixa privirea pe un detaliu sau altul. Considerându-l ca un tot, vei putea observa din vreme orice intenţie sau mişcare a sa. Agresorul este ca un desen în mişcare. Dacă vrei să observi schimbările, trebuie privit de la distanţă şi în ansamblu.
6. Nu pune genunchii la sol decât atunci când este absolută nevoie. Revenirea în picioare dintr-o astfel de poziţie se face cu greutate şi consum mare de timp şi efort.
7. Nu fă paşi mari, nu fanda exagerat şi ridică cât mai puţin tălpile de pe sol. Toate aceste deficienţe pot conduce la scăderea propriului echilibru.
8. Nu încerca mişcări savante sau eschive rafinate. Mişcările simple sunt cele mai bune. Ele asigură o bună viteză de execuţie şi un echilibru stabil.
9. Nu lucra cu o singură mână. Chiar dacă nu este necesară folosirea ambelor mâini, trebuie să te obişnuieşti să lucrezi cu tot corpul, nu doar cu o parte a lui. Nerespectarea acestei recomandări conduce la obişnuinţe periculoase.
10. Pregăteşte-te să faci faţă la cel puţin două lovituri ale agresorului. După cum spuneam intr-un capitol anterior, chiar în cazul unei prinderi va trebui să te aştepţi imediat şi la o lovitură. Dacă nu ţii cont de acest lucru poţi fi lovit şi asta va diminua serios capacitatea ta de apărare.
11. În cazul atacului simultan a mai multor agresori, încearcă să-i ai tot timpul pe o singură linie. În felul acesta vei avea de a face cu un singur agresor la un moment dat.
12. În timpul antrenamentelor şi în viaţa de toate zilele, obişnuieşte-te să observi totul în jurul tău. Această obişnuinţă te va scuti de numeroase necazuri, atât în viaţă cât şi în luptă.
13. Controlează-ţi nervii şi nu te enerva. Chiar dacă partenerul tău se comportă necorespunzător sau este egoist şi arogant, nu te enerva. Încearcă să fii calm şi detaşat, şi la antrenament şi în luptă. Dacă nu te implici emoţional, poţi evalua corect o situaţie şi poţi accepta mai uşor o lovitură sau o înfrângere. De cele mai multe ori, în luptă sau intr-o situaţie dificilă în viaţă, loviturile pe care le primeşti sunt accentuate de frustrarea, de orgoliul şi temerile tale care amplifică în mod exagerat loviturile sau eşecul.
14. Răspunsul tău, în cazul atacului unui agresor, trebuie să fie proporţional cu atacul. Reacţiile tale trebuie să aibă un caracter mai degrabă corectiv decît punitiv. Există o anumită economie a acţiunilor în timpul luptei, care trebuie în general respectată. Dacă vei răspunde disproporţionat la atacurile unui partener, balanţa luptei va fi dezechilibrată. Dacă răspunzi prea puţin, agresorul se va simţi încurajat să atace din nou, iar dacă răspunzi prea mult îl vei obliga pe agresor să lupte cu disperare. Este evident că în cazul mai multor agresori, contabilitatea nu se ţine pe agresor ci pe ansamblu. Asta înseamnă că va trebui să scoţi din luptă prin acţiuni hotărâte cât mai repede şi cât mai mulţi agresori pentru a ajunge într-o situaţie echilibrată pe care să o poţi soluţiona conform principiului: să nu faci mai mult rău decât este necesar.
15. Atunci când eşti pe Tatami şi te antrenezi, trebuie să priveşti acţiunile celor din jurul tău ca posibile atacuri, şi nu trebuie să contezi decât pe forţele şi capacitatea ta de a reacţiona. Când eşti pe Tatami şi te antrenezi cu partenerul tău, iar în juru sunt alte perechi care fac acelaşi lucru, acţiunile celor din jur meu pot avea caracterul unui atac, dacă ele ma pun în pericol. Căderile neglijente, proiectările la întâmplare sau menevrarea fără discernământ a armelor pot constitui acţiuni agresive la adresa ta, de care trebuie să ţii cont şi să te aperi (să te fereşti). Obişnuinţa de a privi lucrurile dintr-o astfel de perspectivă, te fereşte de surprize neplăcute şi necazuri în luptă dar şi în viaţă. Acesta este motivul pentru care le spun practicanţilor că doar ei sunt vinovaţi de accidentele în care sunt implicaţi. Scuza că lovitura partenerului nu a fost cu intenţie, nu face durerea mai mică sau accidentul mai uşor de suportat. Nu ai nici-o scuza că cei din jurul tău nu au fost atenţi şi te-au lovit. Aceasta nu este o atitudine marţială pentru că nu trebuie să aştepţi să fii protejat de cei din jurul tău. Dacă eu nu pot avea grijă de mine sau de ai mei, nu este nici-o speranţă că alţii o vor face. Din nefericire, societatea modernă încurajează această atitudine pasivă făcând ca oamenii să se comporte din ce în ce mai puţin responsabil cu propriile lor vieţi şi a celor din jurul lor. Ei aşteaptă ca statul, să aibă grija de ei, să le programeze viaţa, să le spună cum şi ce să mănânce, cum să se distreze, ce este bine şi ce este rău, ce şi în ce să creadă, şi statul, face din ce în ce mai bine acest lucru.
16. Nu folosi căderile ca o tehnică de apărare. Ele sunt doar un rău necesar şi trebuie să înţelegi că scopul lor este să te aducă cât mai repede în poziţie de apărare, nu să-ţi maseze spatele sau să impresioneze spectatorii. Nu uita că în timpul unei căderi capacitatea ta de apărare este zero, deci va trebui să se întâmple cât mai rar şi să dureze cât mai puţin. Pentru asta trebuie să exersăm permanent căderile, din orice poziţie.
17. Cei mai periculoşi adversari nu sunt cei ale căror arme sau intenţii duşmănoase sunt evidente. Cei de care trebuie să te fereşti şi să-i tratezi cu rezervă sunt cei ale căror intenţii şi arme nu sunt la vedere. Un luptător versat nu-ţi va dezvălui surprizele pe care ţi le-a pregătit, decât când va fi prea târziu.
18. Instructorii vor trebui să repete mereu practicanţilor, ideea, că orice atac trebuie privit ca o lovitură de armă, şi trebuie tratat în mod corespunzător. Un cuţit, o bâtă, o sabie, o armă de foc pot fi uşor de ascuns vederii, de către un agresor versat. Este bine însă să ştiţi de pe acum acest lucru, înainte de a-l afla mai târziu, sau prea târziu.
2. Este de preferat să te aperi din poziţia Gyaku Kamae cu piciorul şi mâna dreaptă în faţă. Recomand poziţia Gyaku Kamae, pentru că aceasta este poziţia favorabilă pentru execuţia tehnicilor de baston şi cuţit, şi cu partea dreaptă înainte pentru că aceasta este poziţia favorabilă pentru execuţia tehnicilor de boken şi sabie. În felul acesta vom adopta o poziţie care corespunde, în mare măsură, execuţiei convenabile a tuturor tehnicilor de Aikido, cu sau fără arme. Aceasta este doar o recomandare personala.
3. Poţi determina în mare măsură momentul atacului partenerului dacă simulezi o lovitură asupra lui Uke. Când atacul agresorului este iminent, pot simula o lovitură către faţa sau corpul acestuia, obligându-l să reacţioneze cu o mişcare de apărare. În 99 % din cazuri această mişcare de apărare este făcută cu mâna, în mod instinctiv, şi asta imi va permite să execut rapid un procedeu folosind mâna respectivă.
4. Obişnueşte-te să lucrezi cu arme. Lucrul cu armele, obiecte neînsufleţite, care trebuie să se integreze cu corpul nostru, dezvoltă îndemânarea de manevră, creşte precizia loviturilor şi controlul prizelor, conducând în final la abilitatea de a utiliza armele ca nişte prelungiri ale braţelor. Această îndemânare de a manevra armele face ca atunci când este nevoie, să pot folosi cu succes orice obiect din jurul meu ca armă. Antrenamentul cu arme dezvoltă KI-ul pentru că el trebuie extins de la mâinile mele la capătul armelor mele.
5. Nu privi la mâinile şi picioarele agresorului, la ochii sau la armele sale. Uită-te la el în ansamblu, fără a-ţi fixa privirea pe un detaliu sau altul. Considerându-l ca un tot, vei putea observa din vreme orice intenţie sau mişcare a sa. Agresorul este ca un desen în mişcare. Dacă vrei să observi schimbările, trebuie privit de la distanţă şi în ansamblu.
6. Nu pune genunchii la sol decât atunci când este absolută nevoie. Revenirea în picioare dintr-o astfel de poziţie se face cu greutate şi consum mare de timp şi efort.
7. Nu fă paşi mari, nu fanda exagerat şi ridică cât mai puţin tălpile de pe sol. Toate aceste deficienţe pot conduce la scăderea propriului echilibru.
8. Nu încerca mişcări savante sau eschive rafinate. Mişcările simple sunt cele mai bune. Ele asigură o bună viteză de execuţie şi un echilibru stabil.
9. Nu lucra cu o singură mână. Chiar dacă nu este necesară folosirea ambelor mâini, trebuie să te obişnuieşti să lucrezi cu tot corpul, nu doar cu o parte a lui. Nerespectarea acestei recomandări conduce la obişnuinţe periculoase.
10. Pregăteşte-te să faci faţă la cel puţin două lovituri ale agresorului. După cum spuneam intr-un capitol anterior, chiar în cazul unei prinderi va trebui să te aştepţi imediat şi la o lovitură. Dacă nu ţii cont de acest lucru poţi fi lovit şi asta va diminua serios capacitatea ta de apărare.
11. În cazul atacului simultan a mai multor agresori, încearcă să-i ai tot timpul pe o singură linie. În felul acesta vei avea de a face cu un singur agresor la un moment dat.
12. În timpul antrenamentelor şi în viaţa de toate zilele, obişnuieşte-te să observi totul în jurul tău. Această obişnuinţă te va scuti de numeroase necazuri, atât în viaţă cât şi în luptă.
13. Controlează-ţi nervii şi nu te enerva. Chiar dacă partenerul tău se comportă necorespunzător sau este egoist şi arogant, nu te enerva. Încearcă să fii calm şi detaşat, şi la antrenament şi în luptă. Dacă nu te implici emoţional, poţi evalua corect o situaţie şi poţi accepta mai uşor o lovitură sau o înfrângere. De cele mai multe ori, în luptă sau intr-o situaţie dificilă în viaţă, loviturile pe care le primeşti sunt accentuate de frustrarea, de orgoliul şi temerile tale care amplifică în mod exagerat loviturile sau eşecul.
14. Răspunsul tău, în cazul atacului unui agresor, trebuie să fie proporţional cu atacul. Reacţiile tale trebuie să aibă un caracter mai degrabă corectiv decît punitiv. Există o anumită economie a acţiunilor în timpul luptei, care trebuie în general respectată. Dacă vei răspunde disproporţionat la atacurile unui partener, balanţa luptei va fi dezechilibrată. Dacă răspunzi prea puţin, agresorul se va simţi încurajat să atace din nou, iar dacă răspunzi prea mult îl vei obliga pe agresor să lupte cu disperare. Este evident că în cazul mai multor agresori, contabilitatea nu se ţine pe agresor ci pe ansamblu. Asta înseamnă că va trebui să scoţi din luptă prin acţiuni hotărâte cât mai repede şi cât mai mulţi agresori pentru a ajunge într-o situaţie echilibrată pe care să o poţi soluţiona conform principiului: să nu faci mai mult rău decât este necesar.
15. Atunci când eşti pe Tatami şi te antrenezi, trebuie să priveşti acţiunile celor din jurul tău ca posibile atacuri, şi nu trebuie să contezi decât pe forţele şi capacitatea ta de a reacţiona. Când eşti pe Tatami şi te antrenezi cu partenerul tău, iar în juru sunt alte perechi care fac acelaşi lucru, acţiunile celor din jur meu pot avea caracterul unui atac, dacă ele ma pun în pericol. Căderile neglijente, proiectările la întâmplare sau menevrarea fără discernământ a armelor pot constitui acţiuni agresive la adresa ta, de care trebuie să ţii cont şi să te aperi (să te fereşti). Obişnuinţa de a privi lucrurile dintr-o astfel de perspectivă, te fereşte de surprize neplăcute şi necazuri în luptă dar şi în viaţă. Acesta este motivul pentru care le spun practicanţilor că doar ei sunt vinovaţi de accidentele în care sunt implicaţi. Scuza că lovitura partenerului nu a fost cu intenţie, nu face durerea mai mică sau accidentul mai uşor de suportat. Nu ai nici-o scuza că cei din jurul tău nu au fost atenţi şi te-au lovit. Aceasta nu este o atitudine marţială pentru că nu trebuie să aştepţi să fii protejat de cei din jurul tău. Dacă eu nu pot avea grijă de mine sau de ai mei, nu este nici-o speranţă că alţii o vor face. Din nefericire, societatea modernă încurajează această atitudine pasivă făcând ca oamenii să se comporte din ce în ce mai puţin responsabil cu propriile lor vieţi şi a celor din jurul lor. Ei aşteaptă ca statul, să aibă grija de ei, să le programeze viaţa, să le spună cum şi ce să mănânce, cum să se distreze, ce este bine şi ce este rău, ce şi în ce să creadă, şi statul, face din ce în ce mai bine acest lucru.
16. Nu folosi căderile ca o tehnică de apărare. Ele sunt doar un rău necesar şi trebuie să înţelegi că scopul lor este să te aducă cât mai repede în poziţie de apărare, nu să-ţi maseze spatele sau să impresioneze spectatorii. Nu uita că în timpul unei căderi capacitatea ta de apărare este zero, deci va trebui să se întâmple cât mai rar şi să dureze cât mai puţin. Pentru asta trebuie să exersăm permanent căderile, din orice poziţie.
17. Cei mai periculoşi adversari nu sunt cei ale căror arme sau intenţii duşmănoase sunt evidente. Cei de care trebuie să te fereşti şi să-i tratezi cu rezervă sunt cei ale căror intenţii şi arme nu sunt la vedere. Un luptător versat nu-ţi va dezvălui surprizele pe care ţi le-a pregătit, decât când va fi prea târziu.
18. Instructorii vor trebui să repete mereu practicanţilor, ideea, că orice atac trebuie privit ca o lovitură de armă, şi trebuie tratat în mod corespunzător. Un cuţit, o bâtă, o sabie, o armă de foc pot fi uşor de ascuns vederii, de către un agresor versat. Este bine însă să ştiţi de pe acum acest lucru, înainte de a-l afla mai târziu, sau prea târziu.
Structura antrenamentului
Şedinţa de antrenament pentru adulţil durează 1,5-2 ore. Antrenamentul copiilor nu ar trebui să depăşescă 1 oră pentru că ei îşi pierd răbdarea, devin neatenţi şi se pot accidenta. Antrenamentele de la stagii şi seminarii se vor desfăşura sub forma unor şedinţe de antrenament de 2 ore cu pauze de 2-3 ore între ele. Iată structura unei antrenament pentru o grupa eterogenă de practicanţi:
Mokuso - 2 min.
Încălzire - 10 min.
Ukemi -5 min. Exerciţii pentru îmbunătăţirea bazelor tehnice, cu şi fără partener -10 min.
Nage Waza – 20-30 min.
Katame Waza – 35-45 min.
Exerciţii pentru dezvoltarea forţei, jocuri, Kokyu-ho - 10 min.
Mokuso - 2 min.
Mokuso - 2 min.
Încălzire - 10 min.
Ukemi -5 min. Exerciţii pentru îmbunătăţirea bazelor tehnice, cu şi fără partener -10 min.
Nage Waza – 20-30 min.
Katame Waza – 35-45 min.
Exerciţii pentru dezvoltarea forţei, jocuri, Kokyu-ho - 10 min.
Mokuso - 2 min.